Trezirea,ba!

Azi l-am urmarit pe Dan Puric la "teve".Tristuta zi,totusi ma simt cu un gram mai desteapta,deci tragem concluzia ca e de bine.Va povestesc o viziune foarte interesanta a taranului asupra femeii.Iata povestea:
Dumnezeu,cam batran si obosit dupa o zi grea de munca la camp,ajunge acasa si vrea sa se odihneasca.Isi aminteste insa ca mai are ceva de rezolvat,deci cheama un ingeras la el;ii spune sa il caute pe Adam care e adormit pe undeva si sa aduca o coasta de-a lui.Pleaca ingerasul,ia coasta,iar pe drum inapoi se intalneste cu un dracusor care dadea frumos din codita.Cel din urma mentionat ii cere ingerasului coasta pentru o analiza mai atenta.Apoi fuge cu ea.Ajunge la intrarea in iad si,negasind poarta, se strecoara pe o crapatura.Ingerasul reuseste sa-l apuce de codita si trage...si trage...si coada se rupe.Se prezinta cu ea la Dumnezeu.El nu si-a mai pus ochelarii,fiind obosit si crezand ca e coasta lui Adam,creeaza femeia.Asa s-a trezit Adam cu coada dracului langa el.Mi-a placut asta.
De asemenea,mi s-a parut interesanta "evolutia" injuriilor simple din punct de vedere semantic si sintactic.Si exemplul: 1:Mai intai a fost "Sa moara capra vecinului".Simplu si foarte folosit.Ne mai suparam putin si ajungem la sintagma 2:"Sa moara vecinul!(capra sa traiasca; ce vina are,draguta de ea,ca vecinul e tampit?)...si in cele din urma,intr-un grad mare de nervozitate apare 3:"Sa moara vecinul cu tot cu capra".
Cam asa se intensifica emotiile/trairile unei persoane enervate constant de vecin.
Si la final,the quote of the day:


"Numai aplecarile noastre spre trecut ne dau forta de azi"
(N.Iorga)

CE

Acum ce urmeaza? Cum sa fac,ce sa fac cand imi doresc ceva ce stiu ca nu pot atinge? E,oare,atat de nefiresc sa-ti doresti binele? De ce nu pot gasi activitatile care sa-mi ocupe timpul asa cum imi doresc? Sunt toate tipurile de ganduri care trec de-a "ciudatul" prin mintea mea.Nu-mi dau pace si vreau sa le alung.
Solutii simple nu gasesc,totul mi se pare mult prea complicat.Mereu imi vine in minte ideea ca ma complic prea mult.De ce nu se multumesc oamenii cu ceea ce au deja? De ce isi doresc mereu mai mult? Si DA,e normal,dar nu pe toate planurile.
De ceva vreme ma staduiesc sa gasesc si sa tin langa mine lucrurile si persoanele care ma intregesc si ma fac fericita.Asta e bine,zic.
Sunt pregatita,in sfarsit,pentru ceva nou si vreau sa fie o surpriza atat de consistenta incat sa-mi ajunga toata viata.

Dar CE surpriza? Astept...

BALANTA (6 octombrie)

Fumul se ridica greu spre singura sursa de aerisire.E intuneric.Ma cuprind ganduri grele,incetosate.Imagini fara sens apar in fata…le recunosc:sunt amintiri,poze cu bucati din viata mea de pana acum,desi o varsta fragila..sunt destule.Nu pot privi in spate,o forta divina ma sileste sa urmaresc orizontul.
Observ ca ma aflu intr-o celula din inchisoarea mintii si incep sa invat sa pretuiesc viata,ajung s-o iubesc asa cum este si privind in trecut stiu ca nu respir degeaba.
Totul capata culoare,sute de flori imi schimba atitudinea,vorbesc mult si bine…si totul pentru mine.
Existenta capata sens si inima renaste,pregatita pentru noul basm deschis ca o a doua sansa.

Privind increderea in ei

Dar ce e viata?Nu se stie,in schimb constientizezi ca” te nasti,traiesti putin si mori”,iar in timpul pierdut intitulat “viata” simti intamplator o senzatie de zbor usor…crezi ca joci un rol inexistent intr-un scenariu fara sfarsit al unui autor necunoscut si dupa un timp indelungat observi ca nimeni nu te cunoaste,nimeni nu te saluta,ai sufletul ferecat cu mii de lacatele ale caror chei sunt ascunse de fumul intunecat al uitatului trecut.
Pazesc idei si trairi pe care personalitatea a invatat sa mi le acopere cu cea mai groasa patura de optimism,facandu-ma sa inaintez in minciuna,dezgust si speranta cu ochii larg deschisi,cautand o raza de fericire prematura.


Azi am dat cu imaginatia peste marginea ferestrei ca sa ma intalnesc cu o alta zi deosebita.O umezeala amara se scurge pe obraz,picurand mii de ace in pustietatea grea.Am descoperit din nou ca visele nu pot deveni realitate,oricat de optimist as incerca sa privesc imprejur si ca norocul nu iubeste strada mea (desi lumea spune altceva).Insa leacurile mele nu dau gres;orice rana se reface,trebuie doar sa-ti doresti cu adevarat.
Promisiunile nu sunt certitudini,sunt doar minciuni dragute care te fac sa te simti mai bine,insa adevarul nu i-l poti ascunde sufletului.El este cel care,oricat de faramitat ar fi de regrete,te face sa mai asezi uneori intreaga talpa pe pamant.
Singurul prieten imaginar este speranta,care te asculta intotdeauna,nu te judeca si nu moare decat daca ii ceri asta;are insa mari defecte:pune stapanire pe intregul “tu” si te tine asa pana se enerveaza sufletul si intervine ( are intaietate,e seful…deci nu te pune cu el!).Pacat ca nimeni nu-ti da sfatul perfect,nimeni nu te invata ce ai de facut,nu exista cizma care sa-ti dea marele sut in fund pentru un pas inainte…

Inceput

Sunt doar scrieri...doar schimburi de experiente intre realitate si fictiune,o pata de culoare verde unde ecoul repeta gandurile si unde teama starneste miraje premonitorii,ele aduc sens vietii mele scurte si lipsite de inteles.


Privind de cealalta parte a baricadei ce-mi desparte sufletul,vreau sa pot descoperi calea spre adevar,spre certitudine,as vrea sa innobilez oamenii prin sinceritate si prospetime,sa pot aduce in viata fiecarui personaj din aceasta nuvela numita “Viata” o tendinta de altruism si sa combat minciuna ,demagogiile si despotismul.
Cu siguranta va exista un individ care va reusi sa metamorfozeze tristetea in fericire,dorinta de izolare in nevoia de viata,resemnarea in speranta,trecutul in viitor,iar plansul si rictusul sarcastic intr-un ras bolnav si contagios.
Doresc sa ma identific cu acest individ si sa ajut la schimbarea conceptiilor umanitatii.
Asa sunt eu,pasarea Phoenix,cu dubla identitate,antitetica si necunoscuta.Afisez imaginea optimista pentru a le reda si celorlalti increderea in ei